F-C-A-P

cultural elements from every place and for many people!

duminică, 4 octombrie 2009

Turnul Eiffel - Tour Eiffel ...


Turnul Eiffel (Tour Eiffel în franceză) este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris. Acesta este simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, angajaţi la Eiffel şi Co. Gustave Eiffel, iniţial reticent asupra proiectului, a devenit ulterior un mare susţinător al său şi a cumpărat brevetul. Turnul care poartă numele său, este una dintre principalele destinaţii turistice, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul şi-a primit cel de-al 200.000.000 invitat pe 28 noiembrie 2002.


Turnul EiffelStructura a fost construită în 1887-1889 din oţel produs la Reşiţa, în România. Turnul Eiffel mai are în compoziţie oţel de la furnalul din Govăjdia, localitatea Ghelar din judeţul Hunedoara. Ea urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarului Revoluţiei franceze. A fost inaugurat pe 31 martie 1889 şi deschis pe 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă în acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit în construcţia turnului, în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcţionau cu ajutorul unui sistem hidraulic, lifturile actuale sunt electrice.


Structura TurnuluiTurnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit, era cea mai mare clădire din lume. Întreţinerea turnului include 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale.

Cel puţin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticenţă această construcţie, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul oraşului şi una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clişeele hollywoodiene este priveliştea de la o fereastră pariziană, care întodeauna include Turnul Eiffel.


Turnul Eiffel vazut noapteaLa început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumetul în viaţă timp de 20 de ani, dar ţinând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicaţiilor, s-a renunţat la demontarea sa.

Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.

sursa: Wikipedia;

...alte bloguri :
http://food-and-nature.blogspot.com/
"http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu