F-C-A-P

cultural elements from every place and for many people!

miercuri, 30 mai 2012

EFECTUL AMERICA IN LUME : Un băiat de 11 ani povesteşte cum a fost ucisă familia sa


Tânărul supravieţuitor, de 11 ani, a povestit că trupele au ajuns în districtul său sâmbătă, în jurul orei 03.00, cu câteva ore după ce obuzele au început să cadă peste Hula. "Au venit în vehicule blindate şi erau şi câteva tancuri", susţine el. "Au tras cinci gloanţe în uşa casei noastre. Au spus că îi vor pe Aref şi Shawki, tatăl şi fratele meu. Apoi au întrebat de unchiul meu, Abu Haidar. Îi ştiau şi lui numele", a explicat băiatul.
Cuprins de frică, el a rămas la intrarea în casă, în timp ce bărbaţii înarmaţi au ucis toţi membrii familiei sale în faţa lui.
"Mama a strigat la ei", a declarat băiatul. "I-a întrebat: Ce vreţi de la soţul şi fiul meu? Un bărbat chel şi cu barbă a împuşcat-o cu o mitralieră. Apoi au ucis-o oe sora mea, Rasha, cu aceeaşi armă. Ea avea cinci ani. După care l-au împuşcat pe fratele meu Nader în cap şi în spate. Am văzut cum sufletul lui i-a părăsit corpul în faţa mea. Au tras în mine dar glonţul a trecut pe lângă mine şi nu am fost lovit. Tremuram aşa de tare încât am crezut că mă vor vedea. Mi-am acoperit faţa cu sânge ca să creadă că am murit", povesteşte el, potrivit Mediafax.
Convinşi că activitatea lor s-a încheiat, bărbaţii s-au mutat în alte zone ale case, de unde au început să fure diverse bunuri. "Au furat trei televizoare şi un computer", a declarat băiatul.
La ieşirea din casă, băiatul susţine că unul dintre bărbaţii înarmaţi i-au găsit pe cei trei bărbaţi pe care îi căutau şi i-au ucis pe toţi. "L-au împuşcat pe tata şi pe unchiul meu. Apoi l-au găsit pe Aref, fratele meu mai mare, lângă uşă. L-au împuşcat şi pe el", adaugă copilul.
Băiatul susţine că a aşteptat până când vehiculele blindate au părăsit strada şi a fugit la casa unchiului său din apropiere, unde s-a ascuns. El susţine că aceiaşi bărbaţi au bătut la uşă câteva minute mai târziu, întrebându-l pe unchiul lui dacă ştie cine locuieşte în casa pe care tocmai o distruseseră.
"Nu ştiau că era rudă cu mine şi când au vorbit cu el au descris şase persoane ucise în casa mea. Ei m-au inclus şi pe mine. Au crezut că am murit", a povestit el.


sursa :   http://ro.stiri.yahoo.com/cutremur%C4%83tor-un-b%C4%83iat-11-ani-poveste%C5%9Fte-cum-fost-131824160.html  (autor :

..alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

vineri, 25 mai 2012

INCREDIBIL : Medicamentul care l-a ucis pe Michael Jackson va fi folosit pentru execuţia condamnaţilor la moarte

 Propofolul, anestezicul care i-a fost administrat în exces lui Michael Jackson, mort în urmă cu trei ani, va fi folosit ca şi "ingredient" în injecţia letală, metoda de execuţie a condamnaţilor la moarte din statul american Missouri.

Michael Worthington, un violator în serie condamnat la moarte în 1995, ar putea fi primul "cobai" al noii metode, în care propofolul va înlocui tiopentalul de sodiu, ca şi anestezic, în "reţeta" letală, alătuuri de alte două substanţe care produc stoparea activităţii inimii, respectiv a plămânilor.

Regele muzicii pop, Michael Jackson a murit în iulie 2009, autopsia scoţând la iveală un nivel extrem de ridicat de propofol în corpul vedetei. Medicul care i-a prescris acest medicament, Conrad Murray, a fost condamnat anul trecut pentru ucidere involuntară.

sursa :   http://ro.stiri.yahoo.com/medicamentul-care-l-ucis-pe-michael-jackson-va-190600818.html
            ( autorul :  )

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Nu există locuri de muncă in Grecia ! (NO jobs in Greece)

      Visul european al multor imigranți din Asia sau Africa se frânge într-o Grecie zguduită de criză. Publicația germană Der Spiegel a ascultat poveștile unor tineri care - ajunși în capitala elenă după experiențe cumplite – au descoperit o realitate dură: „Grecia e ca Bangladeshul. Nu există locuri de muncă!”.  
Imigranții din Afghanistan, Pakistan, Iran, Siria sau Africa ajung în Europa cu miile. Iar nouă din zece persoane care vor să muncească în vest folosesc ruta grecească. Sunt și câte 500 de oameni într-o singură zi. Fiecare dintre ei plătește în jur de 8.000 de euro pentru o călătorie deloc ușoară. Ziariștii de la Der Spiegel i-au găsit pe Oyud (20 de ani) și Yousuf (34 de ani) într-o gară din nord-estul Greciei, alături de alți câțiva bengalezi. Erau uzi leoarcă, iar unul dintre ei avea o rană sângerândă pe față.
      În noaptea dinainte, cei doi bărbați traversaseră râul Evros, care desparte Turcia de Grecia, într-o mică barcă de cauciuc. Când a apărut poliția, s-au aruncat în apă. Au reușit să scape cumva, deși fuseseră încercuiți. Călătoria lor începuse cu luni înainte: trecuseră prin deșerturi și peste munți, înduraseră foame, sete și fric, doar pentru a ajunge în Europa.
      Neputința Greciei de a gestiona problema migrației ilegale se vede în cifre, tocmai în Germania. În 2011, numărul celor care aplicaseră pentru azil în Germania a fost de 45.741 de persoane, cu 11% mai mult decât în anul precedent. În aceeași perioadă, numărul celor care au intrat ilegal în această țară a fost de 21.156, în creștere cu 18,6% față de 2010.
      Occidentul continuă să creeze fascinație. Oyud venea dintr-o țară în care venitul anual mediu nu depășește 680 de dolari, ceea ce plasează Bangladeshul între cele mai sărace țări ale lumii. La 15 ani, Oyud a plecat spre Dubai, unde câștiga 20 de dolari pe zi. În Europa trebuia să fie mai bine: acest tărâm însemna pentru el orașe curate, femei frumoase, mașini tari.
       În Grecia se află în jur de 100.000 de imigranți ilegali, cel puțin așa se spune. Iar asta nu face decât să adâncească tensiunile sociale, într-un moment de profundă criză a datoriilor. Așa se explică, în parte, ascensiunea puternică din ultima vreme a unui partid de extremă dreaptă.
       În prima lor dimineață în Europa, Oyud și Yousuf nu știau mare lucru despre asemenea probleme. Au fost duși într-un centru de tranzit, unde au fost interogați, fotografiați și amprentați. Li s-au dat hârtii, pe care scria că trebuie să părăsească țara în 30 de zile. Procedura s-a încheiat în jurul prânzului. Erau în Europa și erau liberi. În așteptarea trenului către Atena, unul dintre ei l-a sunat pe „cărăușul” care i-a ajutat să ajungă în Europa, iar acesta i-a zis: „Grecia e ca Bangladeshul. Nu există locuri de muncă!”. Iar Germania era încă departe.
sursa :   http://ro.stiri.yahoo.com/%E2%80%9Egrecia-e-ca-bangladeshul--nu-exist%C4%83-locuri-de-munc%C4%83-%E2%80%9D.html
 
...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ ;  "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"; http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

joi, 24 mai 2012

Copii romani MOR in spitale din vina medicilor !

Chiar daca a fost ucisa de o alergie la un medicament, micuta Ioana este de fapt in aceeasi masura victima unei probleme genetice si a unor greseli de sistem.
Drumul de la medicul ei de familie pana la ingrijirea de catre o asistenta, iesita la pensie, este presarat cu incalcari de proceduri.
Este de necontestat faptul ca asistenta care i-a facut tratamentul copilei a fost depasita de situatie.
In Romania, legea spune ca o asistenta ar trebui sa raspunde numai de 20 de copii bolnavi. Dar nu este asa. Asistenta implicata in acest caz, pensionata de cativa ani, demonstreaza ca norma e prea mare si ca oameni de varsta ei nu mai au ce cauta in sistem.
Si mai grav este ca protocoalele nu obliga asistentele de la pediatrie sa stie sa faca resuscitare. Iarasi se dovedeste a fi o norma gresita. Este inadmisbil ca parintele sa ajunga in situatia acestei mame disperate, care si- a luat copilul aflat in soc anafilactic si a alergat cu el pe scari 3 etaje pentru a-i fi acordat primul ajutor.
Intrebarea de baza ramine insa cea legata de injectia cu perfalgan. De ce a primit Nicoleta medicamentul? Doctorul care a fost de garda sustine ca i l-a administrat pentru ca antitermicele sirop nu mai aveau efect si exista risc de convulsii. Si, la prima vedere, fetita nu parea sa prezinte un risc. Si atunci ramine in discutie problema dozei.
Standardul maxim, prevede intr-adevar la varsta fetitei, 15 miligrame. Si totusi, copila a fost cuprinsa de frisoane si a intrat in soc, fara sa-l aiba pe doctor alaturi. De ce?   (eu as spune criminali care nu trebuiesc ascunsi ci inchisi la inchisoare)

Ironia face ca Agentia Nationala a Medicamentului a primit, la inceput de aprilie, de la reprezentantul producatorului de Perfalgan, aceasta comunicare destinata, in final, medicilor, cu modificari privind "riscul de supradozare accidentala cu medicamentul Perfalgan". Abia pe 7 mai articolul a fost postat pe site, desi trebuia doar confirmata traducerea. Va ajunge la medici pana pe 31 mai.
Exista totusi o stare de vigilenta in privinta medicamentului, chiar in spital. E confirmat faptul ca pe etajul unde s-a intamplat totul era expus la vedere un document de uz intern. Care indemna la precautie in administrarea la copii sub 10 kg. Mama Nicoletei spune insa ca, dupa ce s-a confirmat decesul, a vazut o persoana in halat alb care desprindea hartia scoasa la imprimanta si lipita cu scoci.
Rectificarile se adreseaza, ce-i drept, doar sugarilor, asa ca nu ar fi schimbat jocul tragic al sortii.


sursa :  http://ro.stiri.yahoo.com/erorile-din-sanatate-omoara-copii-asistentele-la-pediatrie-172100867.html
           ( autor :  )

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

miercuri, 23 mai 2012

Aliaţii NATO, strânşi cu uşa de Pakistan ...

Dreptul de trecere prin teritoriul pakistanez, interzis de şase luni de Islamabad în urma uciderii din greşeală a 24 de soldaţi pakistanezi într-un raid american, este crucial pentru NATO, care se pregăteşte de o lungă şi costisitoare operaţiune logistică pentru a-şi retrage cei 130.000 de militari şi echipamentul din Afganistan până la sfârşitul lui 2014.
La începutul săptămânii trecute situaţia părea pozitivă, iar Pakistanul a autorizat vineri un prim convoi destinat ambasadei americane din Kabul.
Sâmbătă, însă, o întâlnire între secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, a fost anulată în ultima clipă, oficial din cauza sosirii tardive a celui din urmă.
Conform unui oficial american, acordul "ar putea să nu intervină" în cursul summitului NATO, care se desfăşoară duminică şi luni la Chicago. Unul dintre punctele de blocaj este preţul dreptului de trecere cerut per container. "Mai multe mii de dolari pe container" înseamnă un preţ "inacceptabil", potrivit oficialului.
Presa americană a evocat suma de 5.000 de dolari pe container, adică de 30 de ori mai mult decât înainte de închiderea rutelor de aprovizionare.
Pentru a încerca să deblocheze situaţia, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi preşedintele pakistanez s-au întâlnit cu ocazia summitului NATO, însă nu se ştie dacă s-au înregistrat progrese.
NATO mai dispune de o altă reţea logistică pentru transportul echipamentului său din Afganistan, prin Rusia şi ţările din Asia Centrală, dar costurile sunt de 2,5 ori mai mari decât erau înainte prin Pakistan.


 sursa :    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/taxa-pe-razboi-aliatii-nato-stransi-cu-usa-de-pakistan_944399.html#ixzz1vglmdug7

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

RUSIA a lasant noul RADAR ANTIRACHETĂ ... !!!

Radarul de avertizare va permite ”îndeplinirea unor misiuni strategice” și va juca ”un rol-cheie în sistemul rus de alertă în cazul unui atac cu rachete”, a declarat Oleg Ostapenko, comandantul trupelor de apărare aerospaţială, la ceremonia de inaugurare a stației radar.

Odată cu instalarea unui al doilea radar, sistemul de alertă va acoperi o arie între India până în Statele Unite. 

Radarul din Irkuțk poate fi deplasat mult mai rapid și este nevoie de un personal redus pentru manevrarea sa față de precedentele generații. Totodată, Voronej-M consumă cu 40% mai puțină energie.

Fostul șef de Stat Major al Forțelor de rachete strategice, general-colonelul Viktor Iesin, a precizat că radarul acoperă partea de nord-est a SUA și China, iar amplasarea sa nu a făcut subiectul discuțiilor privind apărarea antirachetă dintre Rusia și NATO. 
Voronej-M poate detecta rachete balistice pe o distanță de până la 6.000 de kilometri.


sursa :   http://ro.stiri.yahoo.com/rusia-lasant-noul-radar-antirachet%C4%83-095518860.html
            ( autor :  )
...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Savantii din Israel au descoperit cum pot fi tratate bolile de inima ... !!!

Cercetatorii israelieni sunt aproape siguri ca in viitor bolile de inima ar putea fi tratate.
Savantii israelieni au reusit in premiera mondiala sa transforme celulele epiteliale prelevate de la pacienti suferind de insuficienta cardiaca in tesuturi cardiace contractile sanatoase, care ar putea fi folosite in viitor pentru a trata bolile de inima, informeaza Reuters.

Cercetatorii din orasul israelian Haifa spun, insa, ca, desi mai au nevoie de multe teste, care vor dura probabil multi ani, medicii vor putea in viitor, gratie descoperirii lor, sa reprogrameze celulele pacientilor pentru a repara inimile bolnave ale acestora.

"Am demonstrat ca este posibil sa prelevezi celule epiteliale de la un pacient in varsta, care suferea de o insuficienta cardiaca cronica, si sa obtii in laborator celule cardiace contractile care sunt sanatoase si tinere - echivalente cu stadiul in care se aflau celulele inimii pacientului atunci cand tocmai s-a nascut", a explicat Lior Gepstein, de la Technion-Israel Institute of Technology, coordonatorul studiului.

Potrivit savantului israelian, al carui studiu a fost publicat miercuri, in European Heart Journal, testele clinice care vor folosi aceasta tehnica vor putea sa inceapa peste 10 ani.
Insuficienta cardiaca este o maladie cronica provocata de faptul ca inima nu mai este capabila sa pompeze suficient sange in corp. Gratie progreselor medicale inregistrate in ultimele decenii, tot mai multi pacienti reusesc sa supravietuiasca infarctelor.

La un moment dat insa, pacientii cu insuficienta cardiaca severa trebuie sa apeleze la diverse aparate si dispozitive mecanice, asteptand un transplant.

Cercetatorii studiaza celulele susa provenind din diverse surse de mai bine de un deceniu, sperand sa se foloseasca de abilitatea lor de a se transforma intr-o varietate larga de alte tipuri de celule, cu scopul de a trata astfel o gama larga de boli.

Exista doua tipuri principale de celule susa: celule susa embrionare - extrase din embrioni - si celule susa pluripotente induse reprogramate (hiPSC) - extrase initial din piele sau sange.

Echipa coordonata de Lior Gepstein a prelevat celule de la doi barbati suferind de insuficienta cardiaca - in varsta de 51, respectiv 61 de ani -, pe care le-au transformat adaugand in nucleele celulare trei gene si o mica molecula denumita acid valproic.

Celulele hiPSC obtinute erau capabile sa se diferentieze si sa devina celule miocardice - cardiomiocite - la fel de eficiente ca celulele hiPSC obtinute din celule tinere si sanatoase prelevate de la voluntari tineri care au actionat ca grup de control in acest studiu.

Cardiomiocitele au evoluat in tesut muscular cardiac, cultivat in laborator, alaturi de un tesut cardiac prelevat anterior. Dupa un interval de 48 de ore, cele doua tipuri de tesuturi functionau impreuna.

In etapa finala a studiului, noul tesut a fost transplantat in inimile unor soareci sanatosi, iar savantii au constatat ca noul tesut a inceput in scurt timp sa stabileasca conexiuni cu celulele din tesutul sanatos al gazdei.


sursa :   http://ro.stiri.yahoo.com/savantii-din-israel-au-descoperit-premiera-mondiala-cum-081800855.html
            ( autorul :  )

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

marți, 22 mai 2012

Bancile din Grecia, sustinute in secret (Banks in Greece, supported in secret)


Sistemul bancar din Grecia este sustinut de catre banca centrala de la Atena cu lichiditati de urgenta estimate la circa 100 miliarde de euro, aprobate in secret de catre Banca Centrala Europeana (BCE), potrivit Financial Times.
Folosirea programului lichiditatilor de urgenta (emergency liquidity assistance - ELA) pentru a ajuta bancile din economiile mai slabe ale zonei euro este unul dintre aspectele mai putin cunoscute ale crizei datoriilor, potrivit cotidianului britanic.
Programul ELA a ajutat la evitarea unui colaps al sistemului financiar din Irlanda, iar acum sprijina intr-o masura si mai mare Grecia, asigurand BCE, care detine controlul asupra facilitatii, o putere semnificativa in hotararea destinelor unor tari.
BCE are reticente mari in a furniza informatii despre program, noteaza FT, inclusiv despre statele ajutate sau momentul imprumuturilor.
Banca a lasat un pic garda jos in aprilie, cand intr-un document saptamanal a prezentat o crestere neasteptata de 121 miliarde de euro la rubrica, intitulata inocent, "alte creante pe bancile din zona euro", rezultatul comasarii finantarilor ELA intr-o singura categorie.
Astfel, 121 miliarde de euro reprezinta suma minima acordata prin program bancilor centrale din zona euro (eurosistem). Prin cercetarea atenta a datelor disponibile de la BCE si banci comerciale analistii au reusit sa adune mai multe detalii.
De exemplu, analistii Barclays afirma ca Grecia foloseste acum fonduri ELA de 96 miliarde de euro, Irlanda de 41 miliarde de euro si Cipru de 4 miliarde de euro.
Daca datele sunt corecte, suma totala depasest 140 de miliarde de euro, peste 10% din imprumuturile pentru banci prin operatiunile standard de politica monetara. Din cauza riscurilor ca lichiditatea in exces sa creeze inflatie, acordarea de finantari ELA peste nivelul de 500 de milioane de euro trebuie aprobata de consiliul guvernatorilor BCE, format din 23 de membri, anunta Mediafax.
Folosirea facilitatii poate fi oprita daca doua treimi dintre acestia se opun unei aplicatii. Cel mai important, riscurile sunt in cea mai mare masura suportate de banca centrala nationala implicata, spre deosebire de lichiditatile obisnuite, insa ar exista un impact generalizat daca o tara ar parasi zona euro.
Teoretic, nu exista limita la fondurile care pot fi imprumutate prin ELA si nici informatii despre garantiile pe care trebuie sa le furnizeze bancile imprumutate sau despre dobanzile platite. Exemplul Irlandei arata, de asemenea, ca folosirea temporara a fondurilor poate fi prelungita.
Saptamana trecuta, consiliul BCE a exclus patru banci din Grecia de la operatiunile obisnuite de lichiditate, obligandu-le sa ramana dependente de programul de urgenta. Motivul neoficial a fost incertitudinea politica legata de planul de recapitalizare a bancilor elene.
"Oprirea accesului la ELA ar fi calea de a impinge Grecia in afara zonei euro - daca s-ar dori excluderea tarii sau Grecia ar dori sa paraseasca uniunea monetara. Nu cred insa ca BCE va lua aceasta decizie. Cred ca BCE va lasa politicienii sa ia hotararea", a afirmat Laurent Fransolet, analist la Barclays. Totusi, ambiguitatea legata de modul in care va actiona BCE ofera bancii centrale influenta asupra politicienilor, noteaza FT.
Un avertisment al BCE in 2010 ca va bloca sprijinul financiar a convins Irlanda sa accepte un plan de ajutor extern. Fara indoiala, consiliul BCE va incerca sa mobilizeze similar si politicienii din Grecia, scrie cotidianul britanic.
In Romania sunt prezente sase banci grecesti, respectiv EFG Eurobank (prin Bancpost), Alpha Bank, Piraeus Bank, National Bank of Greece (Banca Romaneasca), Emporiki Bank (detinuta de Credit Agricole) si ATEBank.

sursa :  http://ro.stiri.yahoo.com/ft-bancile-din-grecia-sustinute-secret-cu-lichiditati-124000654.html
           ( )
...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

luni, 21 mai 2012

IRAN : descoperire extraordinara !!!


Rezervele de petrol ale zăcământului descoperit la o adâncime de 2,5 kilometri ar putea fi de 10 miliarde de barili, cantitate echivalentă cu 7% din rezervele dovedite ale ţării, potrivit companiei iraniene National Iranian Oil, citată de agenţia de presă Fars.
Iranul este al doilea mare producător de petrol membru al OPEC, iar majoritatea zăcămintelor descoperite până acum se află în sudul ţării şi în Golful Persic.
Statul iranian, afectat de sancţiunile occidentale legate de programul său nuclear, nu extrage încă petrol din regiunea caspică, unde ţări precum Azerbaidjan extrag deja ţiţei, iar unele linii teritoriale de demarcaţie sunt în dispută.
"Iranul nu a descoperit niciodată nimic în zona caspică din cauza adâncimii apei, astfel că acesta ar fi primul său puţ", a declarat Robin Mills, director la firma Manaar Energy Consulting and Project Management din Dubai. El a arătat că 10 miliarde de barili de petrol reprezintă o cantitate notabilă, dar problema este dacă Iranul are tehnologia să dezvolte exploatarea.
Descoperirea zăcământului este prima realizată de Iran în zona Mării Caspice în ultimii 104 ani, potrivit directorului companiei Khazar Exploration and Production, Ali Osouli.
Iranul are rezerve dovedite de petrol de 151 de miliarde de barili, potrivit datelor OPEC.
Estimările maxime referitoare la zăcământul nou descoperit sunt uşor sub rezervele dovedite totale ale Algeriei, de 12,2 miliarde de barili de petrol.
Companii mari precum Eoyal Dutch Shell şi Total s-au retras din Iran pentru a respecta sancţiunile SUA, astfel că statul islamic este nevoit să se bazeze pe tehnologie proprie pentru explorare şi producţie. Iranul riscă din acest motiv să devină un furnizor mai puţin impotant de petrol la nivel mondial, fiind probabilă o scădere a ponderii producţiei sale în total de la 4,9% în 2010 la 4,5%, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.
Producţia iraniană de petrol a scăzut în aprilie la 3,3 milioane de barili pe zi, comparativ cu 4,1 milioane de barili pe zi în 2008.

sursa :   http://ro.stiri.yahoo.com/iranul-descoperit-petrol-%C3%AEn-marea-caspic%C4%83-prima-oar%C4%83-132328349.html  (autorul este )
...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

miercuri, 16 mai 2012

Tratamentul actorului Șerban Ionescu ...

     Noul ministru al Sănătății, Vasile Cepoi, îi va prezenta premierului Victor Ponta o variantă de finanțare pentru tratamentul în străinătate al actorului Șerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză. Ponta a discutat despre acest subiect cu miniștrii Sănătății și Finanțelor.
     Starea de sănătate a actorului – imobilizat la pat, după mușcătura unei căpușe – s-a agravat în ultimele zile, iar medicii au spus că e nevoie de transferarea sa la un spital din Viena, acolo unde poate beneficia de un tratament adecvat.
     Ieri a fost organizat un eveniment de susținere, în fața Teatrului Național. De asemenea, încasările pentru reprezentația din 26 mai a piesei „Dineu cu proști” vor fi donate pentru finanțarea tratamentului actorului.


 sursa :  http://ro.stiri.yahoo.com/tratamentul-actorului-%C8%98erban-ionescu--finan%C8%9Bat-de-c%C4%83tre-guvern.html

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

marți, 15 mai 2012

Cele mai scumpe piete imobiliare din lume... !!!

Monaco se distinge prin faptul ca detine cea mai scumpa piata imobiliara din lume, cu o medie estimata de 58.300 dolari pe metru patrat la sfarsitul lui 2011, potrivit unui raport al Knight Frank si Citi Private Bank ...



...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Orasele in care superbogatii lumii isi cheltuiesc averile. Europa conduce in top !!!


Cei mai multi bogati ai lumii provin din Asia sau din tarile arabe, insa acestia prefera orasele europene, cand vine vorba de conditiile de locuit sau de dezvoltare a business-urilor.



sursa :  www.incont.ro + Google ;
...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Cele mai competitive orase ale lumii ...

Aveti mai jos o lista a celor mai competitive orase ale lumii, clasament rezultat in urma cercetarilor Citigroup :
1. New York :    Scorul total: 71.4 ;    Puterea economica: 54;   Capitalul financiar: 92
Eficacitatea institutionalizata: 85.8 ;  Capitalul uman: 76.5 ;


2. Londra :  Scorul total: 70.4 ;   Puterea economica: 41.9 ;  Capitalul financiar: 90.2 ;
Eficacitatea institutionalizata: 83.8 ;  Capitalul uman: 75.6 ;


3. Singapore : Scorul total: 70 ;  Puterea economica: 46 ;  Capitalul financiar: 100 ;
Eficacitatea institutionalizata: 87.8 ;  Capitalul uman: 69.8 ;


4. Paris :  Scorul total: 69.3 ;  Puterea economica: 43.6 ;  Capitalul financiar: 93.8 ;
Eficacitatea institutionalizata: 72.7 ;  Capitalul uman: 80.1 ;


5. Hong Kong  :  Scorul total: 69.3 ;  Puterea economica: 43.8 ;  Capitalul financiar: 100 ;
Eficacitatea institutionalizata: 85.3 ;  Capitalul uman: 82.4 ;


6. Tokyo :  Scorul total: 68.0 ;  Puterea economica: 50.5 ; Capitalul financiar: 100 ;
Eficacitatea institutionalizata: 76.3 ;  Capitalul uman: 64.1 ;


7. Zurich :  Scorul total: 66.8 ; Puterea economica: 30.1 ; Capitalul financiar: 98.2 ;
Eficacitatea institutionalizata: 96.0 ;  Capitalul uman: 77.9 ;


8. Washington, DC :  Scorul total: 66.1 ; Puterea economica: 43.4 ; Capitalul financiar: 93.8 ;
Eficacitatea institutionalizata: 85.8 ;  Capitalul uman: 77.6 ;


9. Chicago :  Scorul total: 65.9 ; Puterea economica: 40.6 ; Capitalul financiar: 90.2 ;
Eficacitatea institutionalizata: 85.8 ;  Capitalul uman: 76.7 ;



10. Boston :  Scorul total: 64.5 ; Puterea economica: 37.9 ; Capitalul financiar: 94.6 ;
Eficacitatea institutionalizata: 85.8 ;  Capitalul uman: 77.3 ;

 


sursa :   www.incont.ro ;
...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Cele mai puternice orase din punct de vedere economic



In topul a celor mai influente orase de pe glob, New York-ul se afla pe prima pozitie, fiind cea mai importanta metropola din punct de vedere economic. La mica diferenta se gaseste Londra, iar pe urmatoarele pozitii Tokyo si Chicago.











sursa :   http://www.incont.ro/statistici/cele-mai-puternice-10-orase-ale-lumii-care-sunt-titanii-economiei-mondiale.html 

...alte bloguri :
http://food-and-nature.blogspot.com/

"http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

duminică, 13 mai 2012

Gestul incredibil care a salvat multe vieţi ... !!!


Gestul incredibil de simplu care a salvat mai multe vieţi decât orice descoperire medicală 

Gestul incredibil de simplu care a salvat mai multe vieţi decât orice descoperire medicală
Studiul a fost lansat pentru a analiza rezultatele unei campanii derulate în spitale, cu titlul "Spală-te pe mâini", adresată personalului medical.

După lansarea campaniei, în 2004, cantitatea de săpun şi de gel dezinfectant folosită în spitale s.a triplat, notează Daily Mail. În aceeaşi perioadă, numărul de infecţii intraspitaliceşti a scăzut cu 50%.
Sheldon Paul Stone, autorul studiului, estimează că nu mai puţin de 10.000 de vieţi au fost salvate deoarece medicii s-au spălat pe mâini.


sursa :  realitatea.net ( http://ro.stiri.yahoo.com/photos/gestul-incredibil-simplu-care-salvat-mai-multe-vie%C5%A3i-photo-151636137.html );

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

miercuri, 2 mai 2012

Teren de vanzare in oras Pantelimon (fost comuna) ... "anunt gratuit temporar"

Locatia : orasul Pantelimon (fosta comuna Pantelimon); 

Teren in suprafata de : 400mp / 360mp / 350mp;  Terenul este CONSTRUIBIL !

Utilitati : toate utilitatile. 

Pret : 50 euro / mp negociabil; 

Date de contact : dnul Stefan, la telefon 0743.535.010 (dupa ora 16 zilnic); 

Numai optional : clientul are posibilitatea sa cumpere doua sau mai multe loturi odata, este disponibila si aceasta varianta !!!


Anuntul pe larg : Vand terenuri in suprafata de 400mp, 360mp, si 350mp, cu titlu de proprietate (+ cadastru si intabulare), au urmatoarele utilitati: toate utilitatile . Terenurile sunt situate in orasul Pantelimon (fosta comuna Pantelimon) de langa HiperMarket CORA, la 3km de acesta. Exista mai multe suprafete de vanzare fiecare variind de la 400mp la 350mp la care se adauga drumul de servitute. Pretul de vanzare este de 50 euro/mp negociabil.. Se pot vinde separat sau odata, cum doreste clientul si cat vrea sa cumpere (este obtiunea acestuia). dnul Stefan, telefon : 0743.535.010 (dupa ora 16 zilnic).