F-C-A-P

cultural elements from every place and for many people!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Sydney Opera House - Opera din SYDNEY


Sydney Opera House (în limba română, Casa {Clădirea) Operei din Sydney), localizată în vârful unui promotoriu ce străjuieşte portul oraşului Sydney, Australia, este una dintre cele mai distincte şi celebre clădiri ale secolului XX, proiect, design şi realizare a arhitectului danez Jørn Utzon. Este astăzi considerată simbolul unui oraş, Sydney, al unei ţări şi al unui continent, Australia, mii de turişti total neinteresaţi de operă vizitând-o săptămânal doar pentru a o admira.

Cu construcţia începută în 1956 şi terminată în 1973, Opera din Sydney a fost singura clădire modernă celebră până la terminarea Muzeului Guggenheim în 1997, opera arhitectului Frank Gehry; şi va mai trăi mult timp după ce aceasta va cădea în obscuritate.

În panteonul clădirilor moderne, creaţia lui Utzon are statutul unui mit. Mitul relatează că Jorn Utzon, pe atunci la vârsta de 30 de ani, a trimis juriului concursului de design pentru proiectul Operei câteva schiţe nefinisate, iar desenul nu respecta o bună parte din regulile din domeniu, fiind selectat în ultimul moment dintr-un morman de proiecte iniţial respinse; se mai spune că unul din arbitri, arhitectul Eero Saarinen, ar fi declarat că proiectul e de neconstruit. Declaraţia aceasta are ceva adevăr în ea, dar proiectul lui Utzon nu a ajuns niciodată să fie respins. Cu toate acesta, în anii ’50 ai secolului trecut nu încercase încă nimeni să construiască ceva atât de îndrăzneţ cum e acoperiţul în formă de scoici suprapuse, ce se ridică la o înălţime de 60 de metri, pe care Uzon l-a imaginat — un răspuns abstract, poate, la valurile care asaltează portul din Sydney; şi o formă care maschează protuberanţele structurii interne.

Opera din Sydney este aşezată pe vechea locaţie a fortului Macquarie Tram, care a fost demolat în 1958 pentru a face loc acestei noi clădiri. Piatra de temelie a fost pusă în martie 1959, iar construcţia a fost efectuată în trei etape. Prima etapă (1959-1963) a constat în contruirea temeliei şi a platformei. Etapa a II-a (1963-1967) a reprezentat-o construirea structurii superioare de rezistenţă şi a acoperişului. Etapa a III-a (1967-1973) a fost amenajarea interioară a clădirii.

Opera din Sydney în cifre
7 milioane $ — costul estimat iniţial pentru proiect
102 milioane $ — costul final al construcţiei
3.000 — numărul de evenimente care de desfăşoară anual aici
1.000 — numărul total al încăperilor
625 km — lungimea totală cablurilor electrice folosite
1 milion — numărul plăcilor de granit alb cu care e placat acoperişul
6.200 m2 — suprafaţa totală a sticlei folosite la pereţii clădirii
200.000 — numărul anual de vizitatori
15 tone — greutatea unei secţiuni a acoperişului

sursa: ro.wikipedia.org;
...alte bloguri :
http://food-and-nature.blogspot.com/
"http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

marți, 3 noiembrie 2009

Castelul Peleş - Sinaia, România


Castelul Peleş este un castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa.
Castelul Peleş din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 - 1914), dupa planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumuseţea respectivelor locuri.
Caţiva ani mai tarziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitectului Wilhelm von Doderer.
Amenajarea santierului a durat 2 ani.
În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.
În 1883 are loc inaugurarea oficiala a Peleşului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii.Peles_inner_court
Castelul a găzduit multe personalităţi ale vremii, scriitori, muzicieni, dar şi regi şi regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a facut o mulţime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumuseţea şi bogaţia castelului.
Peleşul va mai suferi modificări, extinzandu-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară nu mai putin de 66 de metri înalţime.
Datorită uzinei electrice proprie Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.
În 1953, Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.


sursa: wikipedia.org ;
...alte bloguri :
http://food-and-nature.blogspot.com/
"http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Madurodam, oraş miniatural - OLANDA


Madurodam este un oraş miniatural situat în Scheveningen, Haga, Ţările de Jos. Reprezintă un model al unui oraş olandez la o scară de 1:25, alcătuit din clădiri tipice olandeze, aşa cum există în diferite zone ale ţării. Această atracţie turistică majoră a fost construită în 1952 şi a fost vizitată de 10 milioane de oameni până în prezent. Orăşelul în miniatură a fost numit după George Maduro, un student la drept din Curaçao . În 1946 Maduro a fost decorat post-mortem cu onorul Cavalerului de clasa a patra a Ordinului Militar William, cel mai important şi mai vechi onor al Regatului Ţărilor de Jos.


sursa: wikipedia.org ;
...alte bloguri :
http://food-and-nature.blogspot.com/
"http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Muzeul Egiptean din Cairo ... si alte muzee - EGIPT


Galeriile de la parter te poarta intr-o calatorie in timp, fiecare incapere este incarcata de splendori ale marelui regat. Paleta veche de 5000 de ani a regelui Narmer este un obiect de importanta majora pentru arta si istorie.

Cele mai mari valori le intalnim la etaj. Galeriile dedicate lui Tutankamon gazduiesc peste 1000 de piese inclusiv faimosul sau sarcofag descoperit in Valea Regilor.

Muzeul Egiptean este de neegalat cu cele peste 136 de mii se exponate ale sale, fara a mai mentiona sutele de mii de piese adapostite la subsol. Aceste comori dateaza inca din anul 3100 IEN (inceputurile Egiptului unit). Muzeul este renumit pentru cele mai bune colectii din lume de arta antica egipteana.

In 2008 muzeul a fost stramutat intr-o locatie noua, gigantica.

ALTE MUZEE : Muzeul de Ceramica Islamica; Marele Muzeu (Giza);
Muzeul Greco-Roman (Alexandria); Muzeul Nubia (Aswan);
Muzeul lui Mohammed Mahmoud Khalil si al sotiei sale (Giza);
Muzeul Copt (Vechiul Cairo)= care adaposteste relicve ale primilor crestini din Egipt.


...alte bloguri :
http://food-and-nature.blogspot.com/
"http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/