F-C-A-P

cultural elements from every place and for many people!

sâmbătă, 16 iunie 2012

MASACRU la HULA. Diplomaţii sirieni, expulzaţi din mai multe ţări. Nu şi din România

Secretarul de stat a condamnat ferm violenţele incalificabile comise, recent, în localitatea Hula, în apropierea oraşului Homs, soldate cu moartea a peste 100 de persoane, dintre care aproape jumătate copii, se arată într-un comunicat MAE.

Secretarul de stat Dan Petre a exprimat profunda indignare faţă de astfel de acte, care sunt de natură să ameninţe inclusiv stabilitatea şi securitatea regională.

 MAE român a făcut apel la regimul sirian să înceteze de urgenţă orice formă de violenţă şi a solicitat punerea în aplicare cu rigurozitate si în întregime a planului emisarului comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan, în conformitate cu rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU nr. 2043, şi susţinerea în totalitate a misiunii de observare a ONU în Siria (UNSMIS).

România nu a anunţat deocamdată expulzarea niciunui diplomat sirian în replică la masacru.

Bulgaria, Franţa, Germania, Spania, Italia, Canada şi Australia au anunţat marţi expulzarea unor diplomaţi sirieni importanţi.

Liderii occidentali s-au declarat îngroziţi de crimele de la Hula şi au intensificat presiunea diplomatică asupra guvernului Assad.

Guvernul francez a declarat că "nebunia criminală" a regimului de la Damasc pune în pericol securitatea regională. De asemenea, o reuniune a grupului Prietenii Siriei urmează să aibă loc în Franţa, în luna iulie, a anunţat marţi preşedintele Francois Hollande.

"Comunitatea internaţională este îngrozită de violenţa care continuă, de comportamentul regimului, de uciderea unui număr atât de mare de oameni nevinovaţi", a declarat ministrul britanic de externe, William Hague.

Majoritatea celor 108 victime ale masacrului de vineri, de la Hula, au fost executate, potrivit purtătorul de cuvânt al ONU pentru drepturile omului, Rupert Colville. El a precizat că printre victime se numără 49 de copii şi 34 de femei. Iar majoritatea cadavrelor prezintă răni de focuri de armă trase de aproape sau de cuţit.

Locuitori din zonă au declarat că membrii unei miliţii proguvernamentale au intrat în casele lor şi au deschis focul fără discriminare. Supravieţuitorii au povestit că s-au ascuns sau s-au prefăcut morţi.

Însă liderii sirieni susţin că masacrul a fost comis de terorişti care vor să facă procesul de pace să eşueze şi să determine puterile occidentale să intervină.

Rusia, care furnizează arme regimului sirian şi care a blocat rezoluţiile ONU prea aspre, vizând Damascul, a acuzat ambele părţi pentru crimele de vineri. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi-a exprimat îngrijorarea că unele ţări încep să folosească masacrul de la Hula ca "pretext pentru a sublinia necesitatea impunerii unor măsuri militare".

Aceste afirmaţii au intervenit în condiţiile în care trimisul ONU pentru Siria, Kofi Annan, s-a întâlnit marţi cu preşedintele Bashar al-Assad, la Damasc.

suirsa : http://ro.stiri.yahoo.com/masacru-la-hula-diploma%C5%A3ii-sirieni-expulza%C5%A3i-din-mai-185938476.html  (autor : 

...alte bloguri : http://food-and-nature.blogspot.com/ "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/" http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu